Patanie, in autobuz, ieri, intr-o imprejurare usor stanjenitoare pentru mine, s-a petrecut un lucru, spre marea mea surprindere, cu sens pozitiv.
In timpul de o jumatate de ora petrecut pe un scaun intors directiei de mers, drum de o statie jumatate, alaturi de o persoana draga ce a creat (sau cu care eu am creat) o situatie cat se poate de anapoda, am avut ocazia sa observ un comportament surprinzator: in partea randurilor de scaune opuse, un om al strazii urcat de la o statie oarecare a inceput sa priveasca. Eu, fiind langa geam, persoana ce ma insotea fiind alaturi, mai aproape de homless-ul zambaret, aveam ocazia sa ma uit in voie. Ganduri de genul "poate se repede asta la gatul meu acum", sau "cine stie ce si-o imagina de rade asa, incontinuu" imi creasera deja o imagine de om suspect, instabil si periculos. Exact de ce aveam nevoie, constiinta incepuse sa ma mustre, nu-mi pot permite sa pun etichete, nici sa gandesc raul despre oameni, mai ales cand nu-i cunosc. Mergand cu ideea asta tot inainte, ma proptesc la primul pas de instincul de supravietuire , trec peste cenzura gandului urat si o iau pe aratura imaginandu-mi diverse legate de bietul om...care, in continuare, ne privea binevoitor si tulbure.
Data fiind situatia, statiile interminabile, invartitul rotilor pe loc, persoana de alaturi ce ma distragea, am facut singura alegere cat de cat normala. Sa tac din gura si sa nu ma mai uit de parca as fi urmarit un detinut fara catuse. Culmea, cel de alaturi nu observase nimic, privea la mine, "nu la toti necunoscutii" (...hmm, adica eu privesc la toti necunoscutii, asta spui? dar cum nu-s nici soacra si nici cu mere padurete nu m-am infruptat, mi-am tinut bine replica si am zambit frumos de, "ai dreptate").
Intr-un final, ajunsi in o statie mare, homless-ul se ridica, sa coboare...si spune, de parca-ar fi fost beat, "sa fiti fericiti". Am facut ochii mari..sa fim fericiti...cine, noi, care "fim"? si cine spune, tu? adica tu nu te-ai holbat de psihopat, ci de drag? Ocupantul scaunului alaturat a ignorat in totalitate urarea, a crezut ca omul vrea sa cerseasca, eu am zambit...i-am explicat ce-a spus. Omul, vazand ca-i acord importanta a continuat cu ceva urari...n-am retinut, eram prea mirata, intelegand ce se petrece; voiam sa si coboare, totusi, mi-era teama, el ramasese pe scara...am intors privirea, cel de alaturi i-a multumit. Dupa ce a coborat iar usile autobuzului s-au inchis, ne-a facut semn cu mana "la revedere", i-am raspuns.
...insotitorul meu a ramas la fel, impresionat, l-a uimit ceva de bine. Am spus ca nebunii sunt si blanzi, am spus cu mirare si drag. M-a contrazis sever, nu-i nebun. Eu ma simteam inamicul, acum.
In timpul de o jumatate de ora petrecut pe un scaun intors directiei de mers, drum de o statie jumatate, alaturi de o persoana draga ce a creat (sau cu care eu am creat) o situatie cat se poate de anapoda, am avut ocazia sa observ un comportament surprinzator: in partea randurilor de scaune opuse, un om al strazii urcat de la o statie oarecare a inceput sa priveasca. Eu, fiind langa geam, persoana ce ma insotea fiind alaturi, mai aproape de homless-ul zambaret, aveam ocazia sa ma uit in voie. Ganduri de genul "poate se repede asta la gatul meu acum", sau "cine stie ce si-o imagina de rade asa, incontinuu" imi creasera deja o imagine de om suspect, instabil si periculos. Exact de ce aveam nevoie, constiinta incepuse sa ma mustre, nu-mi pot permite sa pun etichete, nici sa gandesc raul despre oameni, mai ales cand nu-i cunosc. Mergand cu ideea asta tot inainte, ma proptesc la primul pas de instincul de supravietuire , trec peste cenzura gandului urat si o iau pe aratura imaginandu-mi diverse legate de bietul om...care, in continuare, ne privea binevoitor si tulbure.
Data fiind situatia, statiile interminabile, invartitul rotilor pe loc, persoana de alaturi ce ma distragea, am facut singura alegere cat de cat normala. Sa tac din gura si sa nu ma mai uit de parca as fi urmarit un detinut fara catuse. Culmea, cel de alaturi nu observase nimic, privea la mine, "nu la toti necunoscutii" (...hmm, adica eu privesc la toti necunoscutii, asta spui? dar cum nu-s nici soacra si nici cu mere padurete nu m-am infruptat, mi-am tinut bine replica si am zambit frumos de, "ai dreptate").
Intr-un final, ajunsi in o statie mare, homless-ul se ridica, sa coboare...si spune, de parca-ar fi fost beat, "sa fiti fericiti". Am facut ochii mari..sa fim fericiti...cine, noi, care "fim"? si cine spune, tu? adica tu nu te-ai holbat de psihopat, ci de drag? Ocupantul scaunului alaturat a ignorat in totalitate urarea, a crezut ca omul vrea sa cerseasca, eu am zambit...i-am explicat ce-a spus. Omul, vazand ca-i acord importanta a continuat cu ceva urari...n-am retinut, eram prea mirata, intelegand ce se petrece; voiam sa si coboare, totusi, mi-era teama, el ramasese pe scara...am intors privirea, cel de alaturi i-a multumit. Dupa ce a coborat iar usile autobuzului s-au inchis, ne-a facut semn cu mana "la revedere", i-am raspuns.
...insotitorul meu a ramas la fel, impresionat, l-a uimit ceva de bine. Am spus ca nebunii sunt si blanzi, am spus cu mirare si drag. M-a contrazis sever, nu-i nebun. Eu ma simteam inamicul, acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu